Sâmbătă, 9 aprilie 2011, a avut loc o reculegere pentru tineri, la Biserica Greco -Catolică Sfinții Apostoli “Petru și Pavel”, Beclean. La acest eveniment au participat în jur de 20 de tineri, conduși de Pr. Alin Cîndea.
Întâlnirea a început la ora 13:00 cu Adorație Euharistică, urmată de meditația “Într-o lume plină de vești rele și înfricoşătoare Isus este vestea cea bună.” Fiecare participant a primit un fluturaș în care se aflau cele nouă subiecte (Pedagogia lui Isus, Isus îi primește pe cei săraci și marginalizați, Isus iartă și-i întoarce pe păcătoși, Isus îi vindecă pe cei bolnavi, Isus cinstește femeile, Isus îi primește pe cei nevoiași și-I apără pe cei săraci și slabi, Isus invită la iertarea și iubirea dușmanilor, Isus îl revelează pe Tatăl bogat în milostivire, Isus ne-a mântuit) atinse pe parcursul meditației, citite de Pr. Alin. Participanții au vizionat apoi filmul “Patimile lui Isus”, film în urma căruia s-a putut conștientiza mai bine suferința prin care a trecut Isus pentru ca lumea să fie mântuită. Pe tot parcursul meditației și a filmului tinerii au fost în silențium. La ora 17:30 a urmat masa, iar apoi a avut loc colocviul despre importanța unei asemenea zile. Ziua de reculegere s-a încheiat cu Sfânta Liturghie celebrată de Pr. Alin.
Goția Tania
Impresii:
- Ziua de azi a fost o zi specială, nu numai pentru mine ci și pentru toți cei care au participat. Am putut să vedem suferințele pe care le-a purtat Iisus pentru noi. (Adrian)
- Întâlnirea de sâmbătă inițiată de ASTRU și organizată de Pr. Alin și-a pus amprenta asupra mea într-un sens pozitiv întrucât m-a ajutat să conștientizez că urmează să sărbătorim Învierea Domnului, nu doar o vacanță de o săptămână, sau niște zile în care mergem des la biserică. În ceea ce mă privește, meditația la care am luat parte s-a pliat pe unele întrebări sau neliniști pe care le-am avut și am reușit astfel să-mi găsesc un răspuns la ele în viața lui Iisus. Filmul a fost și el tulburător, mai ales dacă ținem cont de faptul că fără menajamente suferințele la care a fost supus Iisus, fiul Domnului, pentru ca eu, un păcătos să mă mântuiesc. Per total a fost o inițiativă reușită care merită repetată, Mi-am dat refresh sistemului spiritual și m-am încărcat cu pace. Lăudat să fie Iisus pentru că ne iubește și ne lasă sa-L iubim. (Mihaela).