15 decembrie 2012. Ce putem spune când o să ne întrebe lumea ce-am făcut în această zi? Un singur lucru avem de spus și poate că își vor da seama: Părintele Iuliu Muntean. El a venit din Oradea, a răspuns invitației făcute de ASTRU Cluj, bucurându-ne pe toți. Am început această zi cu câteva reguli impuse de Părintele, apoi dânsul ne-a mărturisit câteva amănunte despre copilăria sa. IMG_0834Pe parcurs totul a decurs minunat, unii dintre noi au reușit să se detașeze, să se reculeagă și să se îmbogățească spiritual. Prima parte a zilei s-a sfârșit prin adresarea unor întrebări despre cateheza ținută.

În pauza de masă am aflat mai multe despre trecutul Părintelui Iuliu, despre voința pe care a avut-o și despre visele sale.

În a doua parte a zilei de reculegere Părintele ne-a ținut o cateheză despre războaie, iubire și pace dându-ne o definiție pentru fiecare. De altfel, ne-a adresat o întrebare pentru meditație cu tema “Dacă nu ar exista banii ce vocație am avea?”, întrebare care pe mulți dintre noi ne-a pus pe gânduri. Partea a doua s-a încheiat cu un indemn (sfat) “Schimbarea mea determina schimbarea lumii”.

Când totul s-a sfârșit am avut timp pentru adresarea unor întrebări legate de orice subiect la care Părintele a fost bucuros să ne răspundă. Îl mai așteptăm cu cel mai mare drag să revină.

Gudea Ioana

 

În primul rând am două cuvinte cheie pentru această zi. Interesantă și profundă. Personal am reușit să îi ating scopul, acela de a mă reculege. Cateheza părintelui Iuliu, a inițiat în mine un vârtej de întrebări, dar a calmat o furtună pe mare.

Datorită lui am prins curaj privind vocația mea. Ziua în programul ei mi-a plăcut. Simplitatea i-a dat o nuanță plăcută. Totul mi-a plăcut.

Dumnezeu și-a lăsat harul să curgă asupra noastră din abundență, cel puțin asta am simțit eu.

Șona Mihai

 IMG_0835

Mi-a plăcut foarte mult sâmbătă la cateheza ținută de Pr Iuliu pentru că nu era ca o cateheză monotonă, erau niște lucruri care pe mine cel puțin mă ajută. Mi-am dat seama de mai multe lucruri care cu siguranță trebuie schimbate. Mulțumim Pr. Iuliu!

Taloș Oana

IMG_0838

 

 

 

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*