Duminica trecută a fost „Ziua Mondială a Bolnavului și a Personalului Sanitar”, un eveniment pe care un creștin nu are voie să-l treacă cu vederea, căci vocația lui e aceea de a aduce, în funcție de darul pe care îl are, speranță, mângâiere și vindecare celor aflați în suferință.

De aceea, liturghia oficiata de Preasfințitul Episcop Florentin a avut scopul atât de a-i cuprinde în rugăciune pe cei bolnavi și pe cei care se ocupă de îngrijirea lor, cât și de a recunoaște meritele și a-i încuraja pe cei care își dedică timpul pentru a-i îngriji pe bolnavi. La sfârșitul liturghiei am auzit câteva cuvinte frumoase din partea unor medici, dar ce mi-a rămas în minte e uimitoarea remarcă pe care n-ar trebui s-o uităm : „atunci când orbul și șchiopul se însoțesc, orbul poate să știe ce în jurul lui, iar schiopul are sprijin și poate să meargă.”

Evenimentul nu s-a redus doar la rugăciune, ci a continuat cu ceva practic, Preasfințitul Florentin făcând vizite bolnavilor din spitale. În acest context, misiunea ASTRU a fost de a-l însoți în vizita sa la Clinica de Neurologie infantilă, acolo unde așteptau câțiva copii, împreună cu mamele lor, în holul tăcut al spitalului. Era clar că ceea ce aveam de făcut era să aducem zâmbete și bucurie pe chipul lor, așa că ne-am pus costumele de clowni și nasul roșu. Ne-am jucat împreună cu ei, cântând și dansând, apoi am modelat baloane în formă de flori , săbii sau cățeluși. La sfârșit, holul răsuna de glasurile vesele ale copiilor, ce se jucau cu baloanele primite  –  deci… da, misiunea noastră a reușit! 🙂

Totuși, am plecat cu un regret în suflet, știind că pentru ei viața va continua la fel… Un zâmbet într-o dupa-masă de duminică –  oare asta e tot ce pot eu face pentru a alina suferința celor din jur, doar atât?!…   Și ce mult contează, totuși, acest zâmbet!

Alina Călin