Codruța FERNEA

Președinte ASTRU Cluj 2006-2010
Secretar ASTRU Cluj 2002-2005

Ce te definește? Cum te-ai descrie în câteva cuvinte? 

Sunt o persoană deschisă, creativă și ușor adaptabilă contextelor noi. Îmi place să cunosc oameni, să călătoresc și să citesc. Cred că Dumnezeu face toate lucrurile frumoase la vremea lor și a pus veșnicia în inima omului. (Ecleziastul 3,11) 

Există un moment sau o întâlnire care te-a schimbat radical? Ne poți spune mai multe despre această experiență?

Participarea la grupul de tineri din parohia mea. Îmi amintesc că eram clasa XI-a și Părintele Paroh a constituit un grup parohial de tineri. Am răspuns pozitiv invitației, mai mult din curiozitate. Am întâlnit alți tineri cu aceleași valori și dorința de a crește în credință. Întâlnirile săptămânale la care discutam subiecte pe care noi le alegeam, participarea la corul de tineri a parohiei, activitățile caritative – vizitele la căminele de bătrâni din oraș sau orfelinate, excursiile și taberele împreună, erau toate activități care făceau parte din viața grupului parohial și care m-am marcat în ansamblu lor, mi-au oferit șansa să cresc din punct de vedere spiritual și uman. A fost experiența care m-a făcut să înțeleg cât este de important pentru un tânăr să facă parte dintr-un grup care să-i ofere posibilitatea să-și pună în valoare talanții, să lege prietenii adevărate, să se dezvolte și să crească din punct de vedere spiritual și uman.  Fără să știu atunci ce este Acțiunea Catolică și experiența unui grup de tineri de Acțiune Catolică la nivel parohial am trăit-o din plin.

Care a fost primul tău contact cu ASTRU Cluj?

Am cunoscut ASTRU Cluj în toamna anului 2000, atunci când am venit la Cluj-Napoca să studiez. Eram în căutarea unui grup de tineri, cu aceleași valori și credință, un loc unde să continui să cresc, să mă implic, să fiu “acasă”. Timp de 2 ani, am participat la evenimentele organizate de grupul ASTRU Cluj  –  conferințe pe diferite subiecte, serate catolice, vizite la orfelinate. Apoi, în toamna anului 2002, s-a constituit și personalitatea juridică a organizației și era nevoie de 10 persoane care să semneze documentele și să ocupe pozițiile prevăzute de lege în consiliul director, era nevoie și de mine. Așa am ajuns secretar. Fără multe pregătiri, doar cu disponibilitate de a mă implica.

Consideri că voluntariatul este important? Dacă da, de ce?

Voluntariatul a fost mereu parte din viața mea. A te implica, a face ceva pentru ceilalți fără a aștepta să primești ceva în schimb, a dărui din timpul celor care au nevoie de tine este o experiență prețioasă de creștere, de testare a propriilor limite, de modelare a propriei persoane, de conștientizare că fără ajutorul Domnului nu poți sluji cu adevărat.

Ce te-a determinat să candidezi pentru Consiliul de Conducere ASTRU Cluj?

Nu am candidat propriu zis. În 2002 eram mai mult un grup de tineri și eram mult mai puțin organizați. Dar a fost o invitație: “avem nevoie de tine” și am spus da pentru a semna actele pentru personalitatea juridică și am ajuns în poziția de secretar. În 2005, ASTRU trecea printr-o perioadă de restructurare și a fost oarecum aceeași invitație “nu renunța, avem nevoie de tine”. În 2006 mi-am asumat primul mandat de președinte, iar în 2008, când deja aveam o structură și un mod de funcționare am candidat pentru al 2-lea mandat de președinte. Din 2010-2016 am rămas aproape de generațiile care au preluat ASTRU Cluj pentru a stabiliza și a consolida ceea ce am început să construim, dar mai ales pentru continuitate, pentru însoțirea noilor generații de tineri care și-au asumat ASTRU Cluj, însoțire de care generația mea nu a avut parte. Motivația de spune DA acestor invitații a fost simplă: a fost ocazia de a sluji, de a accepta o misiune, de a nu rămâne un simplu “consumator” de evenimente, de a contribui și eu la formarea tinerilor și copiilor, așa cum de-a lungul timpului alții au făcut-o pentru mine.

Ce calități de bază ar trebui să aibă un consilier ASTRU Cluj?

Un consilier ASTRU este: 

  • un tânăr catolic ca oricare altul, 
  • un tânăr care acceptă o misiune, 
  • un tânăr care își cunoaște talanții și dorește să slujească, 
  • un tânăr care iubește Biserica Greco-Catolică – îi cunoaște trecutul și prezentul și slujește pentru viitorul ei , 
  • un  tânăr care cunoaște Acțiunea Catolică și știe ce înseamnă apostolatul, 
  • un tânăr care este dispus să “sacrifice” o parte din timpul personal pentru a-l dărui celorlalți, 
  • un tânăr dornic să fie cu adevărat un discipol misionar 
  • un tânăr care îl urmează pe Hristos.

Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întâlnit-o pe durata mandatului?

E greu să spun care a fost cea mai mare provocare, pentru că au fost mai multe și oarecum în același timp. Enumăr câteva din cele mai semnificative, dar au fost multe.

  • O provocare a fost să înțelegem care este misiunea ASTRU Cluj, ce înseamnă să fim Acțiune Catolică de rit bizantin, ce înseamnă să slujim Biserica locală. A fost dificil pentru că nu am avut nici un model. Nici o cărare bătătorită pe care să o urmăm. Dar am avut alături Acțiunea Catolică din România, și prin ea contact cu toate Acțiunile Catolice din lume. Am studiat modele organizaționale ale Acțiunii Catolice din întreaga lume și în paralel am aprofundat istoria ASTRU dinainte de 1948, am luat legătura cu astriști din generațiile de atunci, dar și din generațiile 1990 -2000 și împreună cu Ps Florentin am conturat pas cu pas drumul și identitatea ASTRU-lui pe care-l cunoașteți azi. Ne-am asumat pe deplin identitatea de acțiune catolică de rit bizantin pentru tineri și copii.
  • O provocare a fost să gândim un an asociativ ca un parcurs care să fie parte integrantă a vieții unui membru, care începe într-un punct și apoi pas cu pas te ajută să crești – prin întâlnirile periodice de grup, să te descoperi și să îți descoperi talanții dați de Domnul – prin timpul pe care îl oferi ca voluntar pentru proiecte și programele ASTRU și apoi să îți dorești să evanghelizezi, să slujești în cadrul campusurilor estivale.  
  • O provocare a fost să construim un parcurs pentru parohii, pentru tinerii și copiii din parohiile Eparhiei, pentru a crea conexiuni și a fi parte din familia ASTRU-lui la nivel Eparhial și cu ea, parte integrantă a familiei Acțiunii Catolice la nivel național. 
  • O provocare a fost să adaptăm tot ceea ce experimentam la nivel național și internațional în Biserică, dar și înafara Bisericii prin parteneriatele cu alte organizații locale laice,  specificului nostru local, bizantin.
  • O provocare a fost să “traducem” tot ceea ce făceam într-un limbaj simplu și accesibil care să ne ofere posibilitatea să accedem la finanțări locale, naționale și internaționale pentru a susține întreaga activitate a organizației.

Cum consideri că te-a ajutat această perioadă în viața ta, în cariera pe care o ai acum?

A fost o perioadă complexă, în care am avut ocazia să învăț foarte multe lucruri pe care le folosesc și azi – despre oameni, despre relații, despre încredere, despre comunicare, despre limite, despre succes și eșec, despre leadership, despre muncă în echipă, despre conversații dificile, despre modul în care Dumnezeu ne conduce pașii.

Dacă ai putea să te întorci în timp, în perioada în care ai fost membru în Consiliul de Conducere ASTRU Cluj, ce ai face diferit?

Nu cred c-aș face nimic diferit. Știu că în acel moment al vieții mele am făcut ceea ce simțeam și știam că este “datoria momentului” așa cum de multe ori îmi amintea doamna Viorica Lascu. Misiunea fiecăruia este unică, la fel ca și talanții pe care ni i-a dat Domnul. Sunt recunoscătoare pentru fiecare persoană alături de care am parcurs împreună acea bucată de drum, în special pentru asistenții spirituali Pr. Marius Furtună și Pr. Cristian Goia, care ne-au însoțit cu răbdare, blândețe, delicatețe și generozitate.

Ce sfat ai avea pentru cineva care dorește să candideze pentru o poziție în Consiliul de Conducere ASTRU Cluj?

Curaj! Urmează-l pe Isus! și continuu cu cuvintele Papei Francisc adresate tinerilor care ne spune ce înseamnă să-l urmăm cu adevărat pe Isus.  Isus este Domnul riscului, este Domnul acelui mereu „mai departe”. Isus nu este Domnul confortului, al siguranței și al comodității. Pentru a-l urma pe Isus trebuie avută o doză de curaj, trebuie să te decizi să schimbi canapeaua cu o pereche de papuci care să te ajute să mergi pe drumuri niciodată visate și nici măcar gândite, pe drumuri care pot deschide noi orizonturi, capabile să contagieze bucurie, acea bucurie care se naște din iubirea lui Dumnezeu, bucuria care lasă în inima ta fiecare gest, fiecare atitudine de milostivire.”